Sunt convins că nu ați auzit de satul Banpotoc din județul Hunedoara. Dar, dacă vă place culoarea verde, ar fi bine să vă interesați un pic despre el. Verdele se pare că este și cea mai liniștitoare culoare pentru ochi, un motiv în plus să faceți o plimbare în zonă, dacă simțiți nevoia unei deconectări; citeam mai devreme un articol interesant despre culoarea roz, care se pare că are aceleași efecte liniștitoare ca și verdele, dar totuși roz nu e tocmai pe placul meu.
Acest sat adăpostește grădina unui italian stabilit în România, pasionat de artă, de frumos și, bineînțeles, de grădinărit. Probabil e pasionat și de o fată pe nume Zoe, dar asta știe doar el. Eram tentat să numesc acest loc ”Versailles de România”, dar parcă comparația e cam exagerată. Nu însă total greșită, cum sper să vă convingeți personal. Sigur și italianul nostru ar fi vrut să amintesc aici mai degrabă de Toscana, nu de un obiectiv turistic din Franța.
Încă de la intrare îmi place mult ceea ce văd aici, pentru că totul pare calculat de un matematician, nu de niște grădinari, în linii perfecte de iarbă, de flori și de alei de piatră. Constat că ar fi mai bine doar să mă bucur de ceea ce este în jurul meu, fără să fac prea multe poze de data asta. Albastrul cerului și verdele atât de viu al grădinii fac o pereche perfectă. ”Mobilierul” de beton amplasat cu pricepere – vaze imense, fântâni arteziene, obeliscuri în miniatură – amplifică și mai mult senzația unei călătorii în trecut. Pentru câteva clipe sunt pe insula Capri, în marele golf al orașului Napoli, îmbrăcat cu o togă albă, simplă, admirând grădinile impresionante ale palatului împăratului Tiberius. Știu că la recepția de mai tărziu, de la cină, trebuie să îi laud palatul și grădinile, altfel risc să fiu aruncat de pe stânci. Se pare că o voi face la modul sincer, chiar am ce lăuda aici, iar împăratul îmi va zâmbi, făcând semn sclavelor să îmi mai toarne vin în cupă.
”Hai puțin aici sus, am găsit niște maci!” Clipesc des și încerc să îmi dau seama din ce parte mă strigă. Nu, nu mai este Marea Tireniană în jurului meu, dar nu îmi pare rău; cu capriciosul Tiberius nu ești niciodată în siguranță. Urc alene micuțul deal din grădină până la limita unde se termină aleile de piatră. De acolo începe un întins câmp plin cu maci. ”Fă-mi, te rog, niște poze aici, uite ce frumoși sunt macii ăștia!” Trebuie să recunosc că îi stă foarte bine cu maci înfloriți la ureche. Dar nu îi spun asta, o rog doar să stea un pic nemișcată pentru poze. Părul ei blond, albastrul cerului, sângele macilor și grădina verde din spatele nostru au făcut o după-amiază perfectă de mai.
rpt 
Localizare și acces
Satul Banpotoc, județul Hunedoara.
De pe autostrada A1 se iese în dreptul orașului Simeria, urmând indicațiile GPS până la intrarea în sat. Acolo se face stânga – practic nu se intră deloc în sat – și se urmăresc indicatoarele. Parcare nu este amenajată – defapt era o parcare, dar una foarte mică la data la care am fost noi, total insuficientă pentru numărul mare de vizitatori; mașina ar trebui lăsată undeva pe drumul către satul Chimidia și de acolo se merge câteva sute de metrii pe jos până la locație. Se plătește bilet la intrare, loc unde este amenajat și un bar cu terasă.
A propos de Chimidia, vă recomand să mergeți și până acolo, la Castelul Lupilor; e foarte aproape și frumos decorat. Este defapt o pensiune cu restaurant, nu un castel medieval în sine.
